Cehia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Republica Cehă
Česká republika
Drapelul Cehiei Stema Cehiei
Drapel Stemă
DevizăPravda vítězí(cehă)
„Adevărul învinge”
Imn naționalKde domov můj?(cehă)
„Unde este casa mea?”
Amplasarea Cehiei
Amplasarea Cehiei (portocaliu închis)
– pe continentul european (portocaliu deschis și alb)
– în cadrul Uniunii Europene (portocaliu deschis)
Capitală Praga
Limbi oficiale cehă
Etnonim ceh, cehă, ceși
Aderare UE 1 mai 2004
Sistem politic republică parlamentară
 -  Președinte Václav Klaus
 -  Prim-ministru Petr Nečas
Independență (fondat în jurul 870) 
 -  față de Austro-Ungaria 28 octombrie 1918 
 -  dizolvarea Cehoslovaciei 1 ianuarie 1993 
Suprafață
 -  Total 78.866 km² (locul 116)
 -  Apă (%) 2
Populație
 -  Estimare 2011 10.562.214 (locul 78)
 -  Recensământ 2001 10.230.060 
 -  Densitate 133,9 loc/km² (locul 77)
PIB (PPC) estimări 2007
 -  Total $250 de miliarde (locul 39)
 -  Pe cap de locuitor $24.229 (locul 35)
PIB (nominal) estimări 2007
 -  Total $175 de miliarde (locul 39)
 -  Pe cap de locuitor $16.956 (locul 36)
Gini (1996) 25,4 (scăzut) (locul 5)
IDU (2006) 0,879 (ridicat) (locul 35)
Monedă coroană cehă (CZK)
Prefix telefonic +420
Domeniu
Internet
.cz
Fus orar CET (UTC+1)
 -  Ora de vară (ODV) CEST (UTC+2)

Cehia (cehă Česko), oficial Republica Cehă (Česká republika), este un stat intracontinental situat în Europa Centrală. Se învecinează cu Germania la vest, Polonia la nord, Slovacia la est și Austria la sud. Cuprinde trei regiuni istorice — Boemia, Moravia și o parte a Sileziei — iar întreaga suprafață a ei alcătuiește peste 78.000 km². În 2008 număra peste 10 milioane de locuitori. Administrativ este împărțită în 14 regiuni cu autoguvernare, iar capitala este Praga.

Cehia a apărut o dată cu statalitatea cehă din cea de-a doua jumătate a secolului al IX-lea. Între 15261918 teritoriile cehe au făcut parte din Imperiul Austriac, iar între 19181992 (cu o întrerupere în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) a constituit, împreună cu Slovacia, statul cehoslovac. Statul ceh a fost restituit formal la data de 1 ianuarie 1969 sub denumirea de Republica Socialistă Cehă (Česká socialistická republika, de la 1990 s-a renunțat la cuvântul „socialistă”) fiind una dintre țările federale ale Republicii Socialiste Cehoslovace (care din 1990 a purtat numele de Republica Federală Cehă și Slovacă). Federația a dispărut la data de 1 ianuarie 1993, rezultând în independența Cehiei și a Slovaciei. Simultan a fost introdusă Constituția Republicii Cehe.

Republica Cehă este un stat democrat cu o constituție liberală și sistemul politic multipartid. Șeful de stat este președintele republicii, iar organul legislativ — parlamentul bicameral. Cehia este membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (OTAN) și a Uniunii Europene. Face și parte din Grupul de la Visegrád.

Cuprins

[modificare] Nume

Numele unic care se bucură de statutul oficial este Česká republika, în limba română Republica Cehă. Guvernul ceh sprijină și folosirea termenului Česko ca numele convențional scurt. Totuși, în multe limbi îi lipsește echivalentul. Cuvântul Česko a fost folosit pentru prima dată în 1777 ca sinonimul numelui Čechy, însemnând Boemia. Ca numele oficial, a apărut în dicționarul cehei scrise în 1978. Cuvintele de tip Czechia din engleză și Tchéquie din franceză sunt construcții relativ noi din punctul de vedere lingvistic.

[modificare] Istorie

Arheologii au descoperit dovezi ale așezărilor umane în această zonă datând din neolitic. În epoca clasică, din secolul al 3-lea î.Hr., aici au migrat celții (tribul boiilor după care a fost numită Boemia) și apoi în secolul 1 triburile germanice, marcomanii și quazii. În timpul perioadei migrațiilor din secolul al V-lea, numeroase triburi germanice s-au deplasat către vest și sud, în afara Europei Centrale. În cadrul unei migrații la fel de importante, popoarele slave din regiunea Mării Negre și a Munților Carpați s-au așezat în regiune (stimulate și de migrația popoarelor din Siberia și Asia Centrală: huni, avari, bulgari și maghiari). În urma germanilor, ei s-au deplasat spre sud în Boemia, Moravia și o parte a Austriei moderne.

În timpul secolului al 7-lea, negustorul franc Samo, sprijinindu-i pe slavii care se luptau cu conducătorii lor avari, a devenit conducătorul primului stat slav cunoscut din Europa Centrală. Principatul Moraviei s-a ridicat în secolul 8 (vezi Moravia mare).

Statul ceh a apărut către sfârșitul secolului 9 când a fost unificat de către dinastia Přemysl. Regatul Boemiei a fost o putere locală semnificativă în timpul Evului Mediu. A făcut parte din Sfântul Imperiu Roman în timpul întregii existențe a acestei confederații.

Conflictele religioase precum Războaiele husite din secolul al 15-lea și Războiul de treizeci de ani din secolul al 17-lea au avut un efect devastator asupra populației locale. Boemia a căzut apoi sub influența habsburgilor și a devenit o parte a Austro-Ungariei.

După prăbușirea imperiului în urma primului război mondial, s-a format republica independentă Cehoslovacia în 1918. Noul stat conținea importante minorități germane, maghiare și poloneze. Deși Cehoslovacia era un stat democratic și liberal ce garanta și implementa drepturi culturale și lingvistice minorităților sale (școli în limba germană în zonele vorbitoare de limba germană), statul centralizat nu garanta autonomie politică teritorială minorităților sale, rezultând în nemulțumire și un curent puternic în rândurile minorităților de a se desprinde de Cehoslovacia. Hitler a profitat de ocazie, și, cu sprijinul Partidului German din Sudeți al lui Konrad Henlein, a ocupat regiunea sudetă cu majoritate germană prin Pactul de la München. Polonia a ocupat zonele majoritar poloneze din jurul orașului Český Těšín, în timp ce Slovacia a câștigat o mai mare autonomie, statul fiind redenumit „Ceho-Slovacia”. În cele din urmă Slovacia s-a desprins în 1939 și restul teritoriului ceh a fost ocupat de Hitler care a instituit așa-numitul Protectorat al Boemiei și Moraviei. Aproximativ 125 000 de cetățeni, inclusiv 83 000 de evrei, au fost uciși și alte sute de mii trimiși în închisori și lagăre de concentrare sau de muncă forțată. Guvernul și armata cehoslovacă în exil au fost recunoscute de Aliați.

Din 1945 până în 1948 în jur de 3 milioane de germani, aproape întreaga minoritate germană din Cehoslovacia interbelică au fost expulzați în Germania și Austria. În consecință, 15,000 - 30,000 de germani au murit. Doar unei părți dintre ei, care au activat în rândurile rezistenței sau de care era nevoie din motive economice, i s-a permis să rămână, deși mulți au emigrat din cauza sentimentelor anti-germane din Cehoslovacia postbelică.

În 1948, o Cehoslovacie reconstituită a căzut în sfera de influență sovietică. În 1968, o invazie de către trupele Pactului de la Varșovia a stopat eforturile liderilor țării de la liberaliza regimul și de a crea un „socialism cu fața umană” în timpul Primăverii de la Praga

În 1989, Cehoslovacia și-a recâștigat independența politică prin „Revoluția de Catifea”. La 1 ianuarie 1993 țara s-a împărțit în mod pașnic, creându-se republicile independente Cehia și Slovacia.

Republica cehă s-a alăturat NATO în 1999 și Uniunii Europene la 1 mai, 2004.

Pe 28 februarie 2003, Václav Klaus a fost ales președinte și reales pe 15 februarie 2008.

[modificare] Stemă

Stema mare a Republicii Cehe reprezintă un scut sfertuit. În cartierele unu și patru este stema Boemiei: pe roșu, un leu de argint cu două cozi și cu o coroană de aur; în cartierul doi este stema Moraviei: pe albastru, o acvilă în tablă de șah compusă din carouri de argint și roșii, cu o coroană de aur; în cartierul trei este stema Sileziei: pe aur, o acvilă neagră cu o coroană de aur; acvila poartă pe aripi o semilună de argint terminată în trefle, din centrul căreia iese o cruce de argint. Stema mică a Cehiei reprezintă un scut roșu pe care se găsește un leu de argint cu două cozi și cu o coroană de aur.

[modificare] Împărțire administrativă

Din 2000, Republica Cehă este împărțită în treisprezece regiuni (cehă kraje, singular kraj). Praga, capitala republicii, are drepturi egale cu ele și nu este considerată parte de nicio regiune. Fiecare regiune are său propriu consiliu regional (krajské zastupitelstvo) și hatmanul (hejtman). Praga are consiliul orășenesc și primar în locul acestora.

76 de okrese vechi (okresy, singular okres), incluzând trei orașe statutare (statutární města, singular statutární město: Brno, Ostrava și Plzeň) au fost lichidate conform reformei administrative din 1999. Totuși, au rămas că împărțire teritorială și sunt folosite de multe instituții ale administrației statale.

Harta administrativă a Republicii Cehe
(Matri-
col)
Region Capitală Populație (est. 2004) Populație (est. 2007)
A Capitala Praga (Hlavní město Praha) 1,170,571 1,204,897
S regiunea Boemia Centrală (středočeský kraj) Praga (Praha) 1,144,071 1,193,516
C regiunea Boemia de Sud (jihočeský kraj) České Budějovice 625,712 632,547
P regiunea Plzeň (plzeňský kraj) Plzeň 549,618 559,010
K regiunea Karlovy Vary (karlovarský kraj) Karlovy Vary 304,588 306,172
U regiunea Ústí nad Labem (ústecký kraj) Ústí nad Labem 822,133 826,372
L regiunea Liberec (liberecký kraj) Liberec 427,563 432,752
H regiunea Hradec Králové (královéhradecký kraj) Hradec Králové 547,296 551,646
E regiunea Pardubice (pardubický kraj) Pardubice 505,285 510,263
M regiunea Olomouc (olomoucký kraj) Olomouc 635,126 641,006
T regiunea Moravia-Silezia (moravskoslezský kraj) Ostrava 1,257,554 1,249,981
B regiunea Moravia de Sud (jihomoravský kraj) Brno 1,123,201 1,137,533
Z regiunea Zlín (zlínský kraj) Zlín 590,706 590,482
J regiunea Vysočina (kraj Vysočina) Jihlava 517,153 513,195


[modificare] Politică

Din punct de vedere politic, Republica Cehă este o republică democratică reprezentativă parlamentară și cu multi-partide. Potrivit Constituției Republicii Cehe, președintele este liderul statului, în timp ce prim-ministrul este liderul Guvernului, exercitând puterea executivă supremă. Parlamentul este bicameral, alcătuit din Camera Deputaților și Senat.

[modificare] Geografie

Harta Cehiei

Peisajul ceh variază; partea sa occidentală, Boemia, constă dintr-un bazin, străbătut de Labe (Elba) și Vltava (Moldau în germană), înconjurat în special de munți mici, precum Sudeții (incluzând Krkonoše, unde se află și punctul cel mai înalt al țării, Sněžka de 1.602 m). Moravia, în est, este de asemenea o regiune relativ muntoasă, străbătută de Morava. Aici se află și izvorul Odrei (Oder în germană). Apele Cehiei curg spre trei mări diferite: Marea Nordului, Marea Baltică și Marea Neagră.

Climatul local este temperat, cu veri calde și ierni reci, un exemplu de combinație între influențele continentale și cele oceanice.

[modificare] Economie

Unul dintre cele mai stabile și prospere state postcomuniste, Cehia își revine dintr-o recesiune de la jumătatea lui 1999. Creșterea între 2000 și 2001 a fost provocată de exporturile în Uniunea Europeană, în special în Germania, și de investițiile străine, în timp ce își revine cererea pe plan intern.

Rata corupției rămâne una dintre cele mai mari din țările Uniunii Europene.

Deficitele fiscale și de cont curent ar putea de asemena crea probleme în viitor.

Terminarea privatizării sectorului bancar, al telecomunicațiilr și al energiei va atrage investiții străine, în timp ce restructurarea marilor întreprinderi și îmbunătățiri în sectorul financiar ar trebui să crească veniturile.

Guvernul ceh și-a exprimat dornța de a adera la euro în 2010, dar introducerea monedei este încă în fază incipientă.

[modificare] Patrimoniu mondial

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Republica Cehă:

  • Centrul vechi istoric din Praga (1992)
  • Centrul vechi istoric din Český Krumlov (1992)
  • Centrul vechi istoric din Telč (1992)
  • Biserica de pelerinaj „Sf. Ioan Nepomuk” de pe Zelená Hora, lângă Žďár nad Sázavou (1994)
  • Biserica mănăstirii Sedlec si centrul vechi istoric, ambele din orașul Kutná Hora (1995)
  • Peisajul cultural din Lednice-Valtice (1996)
  • Vechiul sat Holašovice (1998)
  • Castelul și parcul din Kroměříž (1998)
  • Castelul Lytomyšl (1999)
  • „Coloana Trinității” din Olomouc (2000)
  • „Vila Tugendhat” din Brno (2001)
  • Cartierul evreiesc și biserica Sf. Procop din Třebíč (2003)

[modificare] Vezi și

[modificare] Legături externe

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cehia

Unelte personale
Spații de nume

Variante
Vizualizări
Acțiuni
Navigare
Participare
Tipărire/exportare
Trusa de unelte
În alte limbi